Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina - călătorie cu maşina II

In cea de-a doua zi a vacanţei mi-am propus să ajung în Golful Kotor. Traseul parcurs a fost următorul: Podul Durdevica-Zabljak-Lacul Crno Jezero-Niksic-Kotor.

Vă reamintesc că am petrecut noaptea în hotelul Ravjnak, situat la intrarea în Canionul Tara. Peisajul verde din jurul acestuia m-a încărcat cu energie şi am pornit voioasă la drum de la prima oră a dimineţii. După numai câţiva kilometri am observat un loc amenajat pentru popas cu o privelişte superbă asupra văii. Este ridicată acolo o statuie a unui erou local, dar nu am reţinut numele lui. M-a furat peisajul. Mi-am savurat micul dejun în răcoarea placută a unei dimineţi de munte, într-o linişte totală, avînd în fată o minunată panoramă.

Canionul Tara

Am continuat drumul cu multe serpentine şi tuneluri, cuprins între munte şi hăul săpat de Tara, printre păduri şi coaste golaşe până ce în departare s-a ivit silueta inconfundabilă şi semeaţă a Podului Durdevica. Are o lungime de 365 km, a fost construit în 1940 şi este format din 5 arce mari care îi conferă un farmec aparte. La capătul podului am găsit o parcare, în care nu a fost nevoie să plătim taxă, şi un mic bazar cu suveniruri asemanator celor de la noi, aflate pe marginea drumului. Am luat podul la pas de la un capăt la celalalt, m-am bucurat şi m-am minunat de splendoarea creată atât de natură cât şi de mâna omului. Am privit de la înălţimea celor 172 m ai podului râul învolburat pe care turiştii participau la ture de rafting. Era încă dimineaţă şi cred că acesta a fost motivul pentru care erau puţine persoane pe pod. În momentul plecării noastre au început să apară autocarele agenţiilor de tursim. Langă bazarul menţionat se afla Motel Tara MB care are ferestrele camerelor şi terasa îndreptate către pod. Vă sfătuiesc să vă cazaţi aici pentru o noapte sau cel puţin să zaboviţi o vreme la o cafea. Merită din plin.

Podul Durdevica

Am continuat drumul către Parcul Național Durmitor, aflat în Alpii Dinarici, și am poposit pentru câteva zeci de minute în Zabljak, o stațiune montană aşezată la intrarea în parc, considerată și orașul aflat la cea mai mare altitudine din Balcani, respectiv 1450 m. Asemănătoare cu cele de pe meleagurile noastre, cu multe case și vile, dar construite parcă cu mai mult interes pentru armonia cu natura.

La 3 km distanță de Zabljak se află cel mai important lac glaciar dintre cele 18 lacuri de acest gen aflate în Durmitor: Crno Jezero sau Lacul Negru. Accesul cu mașină nu este permis, am fost nevoiți să parcăm la intrarea în parc, la aproximativ 800 m de lac. Vi se solicită o taxa de vizitare de 3 euro/persoană și o taxa de parcare de 2 euro/zi. Puteți parcă pe margine drumului, în apropierea intrării și nu este nevoie să achitați taxa de parcare. O alee răcoroasă, umbrită, înconjurată de brazi, cu locuri de joacă și băncuțe aflate pe margine, mi-a purtat pașii până pe malul lacului. Apă limpede, în care înotau rățuște și peștișori, oglindea crestele înalte ale munților. O adevărată plăcere să te plimbi în jurul lacului, atât pe jos cât și cu bicicletă, așa cum am văzut mulți turiști relaxandu-se. Se află acolo și o terasă la care va puteți răcori cu o băutură rece.

Îmi pare rău că nu am acordat o atenție mai mare și un timp îndelungat acestui parc natural. Activitățile de care poți avea parte aici sunt diverse: plimbări, drumeții, sporturi montane.  Zona este spactaculoasa: munți înalți, păduri de brad și pini, creste golașe, canioane, râuri, flora și fauna bogate. Toate acestea au dus la înscrierea parcului în Patrimoniul Unesco în anul 1980.

Lacul Crno Jezero

Încărcați cu liniște și aer curat am pornit către Golful Kotor, 170 km de drum printr-un peisaj de multe ori sălbatic, desprins parcă din filmele SF. Nu degeaba o parte a scenelor din The Game of Thrones au fost filmate în Muntenegreu. Jumătate din teritoriul țării se află la peste 1000 m altitudine. Am admirat zone stâncoase, aride sau cu vegetație pitică, pășuni, păduri și localități micuțe, dar curate și bine îngrijite. Nu am simțit cele trei ore parcurse până la destinație. Trebuie să menționez că șoselele sunt întreținute, puțin aglomerate, marcate și cu indicatoare explicite. Atenție la polițiștii care apar din senin, unde nu te aștepți, cu radare de tip pistol, pe care nu ai cum să îi observi la timp.

Golful Kotor

Golful Kotor m-a lăsat mută de uimire de la prima privire. Citisem despre el că este superb, mare înconjurată de munți, că face parte din Patrimoniul Unesco, are o lungime de 28 km și este mărginit de localități medievale bine conservate, dar realitatea a întrecut cu mult imaginația. Am parcurs distanță de la Lipci până în Kotor pe malul golfului încântată de tot ce vedeam: mare albastră, munți semeți, palmieri, clădiri vechi, ambarcațiuni, flori multicolore, clopotnite medievale. Ne-am îndreptat către locul de cazare rezervat deja. Am ales, pentru prima dată în viață, un hostel și nu regret deloc. Era deschis de aproximativ două săptămâni, cu recenzii pe Booking foarte bune, notă 10. M-a încântat faptul că să află chiar pe malul apei, în port, la 5 minute de mers pe jos de centrul vechi al orașului și că avea parcare proprie. Am găsit Hostel Pupa foarte uşor, parcarea nu era proprie, era parcare publică, gratuită, dar existau locuri disponibile și am trecut cu vederea. Personalul amabil, curățenie exemplară, liniște și companie de excepție. M-am împrietenit cu o taiwaneza, un australian și doi americani, fată și băiat, plecați singuri în călătorii prin toată lumea. Acesta este avantajul de a te caza la hostel: întâlnești oameni din toate colțurile globului cu care poți schimbă impresii. Megan, o fată din Colorado, era cazată acolo de câteva zile și vizitase Kotor-ul pe îndelete. Ne-a ajutat cu ponturi legate de obiectivele turistice și locurile în care se putea mânca bine și la prețuri decente. Un astfel de loc se află în imediată vecinătate a hostelului: Tanjga, un mic restaurant de familie în care îți poți alege singur felul de carne preferat care este apoi gătit pe loc la grătar și servit cu o multitudine de garnituri, salate și sosuri la alegere. Aici a fost cea de-a două oprire din Kotor, pentru că eram obosiţi de pe drum și aveam nevoie să ne încărcăm bateriile. Mâncarea proaspătă, gustoasă și cu prețuri mici, inclusiv la băuturi.

STARI GRAD Photo by Evelyn Paris on Unsplash

Cu forțe proaspete am pornit să explorăm împrejurimile. În câteva minute ne aflăm la poartă principala de intrare în orașul vechi (Stări Grad), Sea Gate, construită în 1555 de către venețieni. În portul aflat vis-a-vis erau ancorate numeroase ambarcațiuni mici, dar și imensele vase de croazieră din care se ravarsau mii de turiști. Am intrat împreună cu ei pe sub Poartă Marii în Piață Armelor, cea mai mare și cea mai importantă piață din oraș. Animată, plină de terase, cu vânzători ambulanți și cântăreți stradali, ne-a introdus în atmosfera unei cetăți medievale bine conservată.

Am rătăcit o perioada pe străduțele înguste, pavate cu piatră, pline cu ateliere ale meșteșugarilor locali, de unde puteți cumpără suvenirui, și am vizitat cele mai importante biserici.

Biserica Sveti Tripun a fost construită în 1166. În ea se află rămășițele Sfântului Trifon, protectorul și patronul Kotorului. Biserica Sfântul Nicolae, construită în 1902, se află în Piață Sfântului Luca alături de Biserica Sfântului Luca, construită în 1195 și în care se află două altare: unul catolic și unul ortodox.

Oraşul vechi se întinde pe o suprafață mică și ai nevoie de aproximativ o ora pentru a-l vizită. După această oră ne-am îndreptat către intrarea pe traseul ce duce la cetatea aflată deasupra Kotorului,  în vârful muntelui Sf. Iona: Cetatea San Giovanni. Taxa de acces este de 3 euro de persoană, dar mulți sunt descurajați de cele 1350 de trepte ce trebuie urcate și renunţă încă de la început. Păcat. Cu fiecare treaptă urcată Golful Kotor își dezvăluie măreția și te face să exclami de plăcere și să îți dorești să ajungi în vârf. Ne-am oprit des pentru a ne bucură de peisaj și de bisericuța aflată pe traseu. Ajunsă în vârf am știut că o bucățică din mâine va rămâne acolo și că îmi voi dori întotdeauna să revin. Din cetate au rămas doar câteva ziduri aflate în ruină, dar peisajul, briza, efortul depus și satisfacția de a ajunge acolo sunt incomparabile.

La asfințit am admirat luminile portului stând pe faleză din față hostelului, înconjurați de o liniște incredibilă comparativ cu agitația din timpul zile. Seară ne-am răsfățat, împreună cu noii noștri prieteni americani, cu bunătăți dulci la o terasă din Piață Armelor. Miezul nopții ne-a prins râzând,  rătăcind pe străduțele din Stări Grad, povestind despre sarmale și comunism.

Am adormit cu gândul la ziua următoare. Urmează Croația.

Citeşte şi Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina - călătorie cu maşina, ziua 1.