Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina - călătorie cu maşina I

Auzisem de multe ori că în apropiere de România se află ţări care ascund locuri de o rară frumuseţe. Nu ştiu din ce motiv nu am fost tentată să le vizitez până anul trecut, când nu mă puteam decide ce să aleg. Căutam şi munte şi mare, locuri inedite, nu foarte departe de casă pentru a putea pleca cu mășina și pentru a nu pierde mult timp pe drum. Iubesc călătoriile cu mașina proprie, acolo unde este posibil, pentru independența și lejeritatea pe care mi-o oferă aceasta. Îmi place să plec în vacanță în lunile mai și iunie pentru că soarele este mai puțin arzător, nu este mare aglomerație şi tarifele sunt mici. Acestea fiind criteriile cea mai bună alegere mi s-a părut a fi un circuit prin Muntenegru, Croația și Bosnia și Herțegovina, cu plecare la începutul lunii iunie. M-am documentat puțin înainte de a pleca de acasă, dar nu temeinic și nici nu am stabilit complet firul evenimentelor, așa că de multe ori au apărut situații neprevăzute în care a trebuit să dau dovadă de spontaneitate.

În acest articol vreau să va povestesc despre prima zi a călătoriei: București-Bistrica, Muntenegru.

Traseul ales: București-Calafat-Vidin (Bulgaria)-Zajecar (Serbia)-Boljevac (Serbia)-Paracin (Serbia)-Krusevac (Serbia)-Novi Pazar (Serbia)-Rozaje (Muntenegru)-Mojkovac (Muntenegru)-Bistrica (Muntenegru): 800 km, 13 ore.

Prima zi a fost lungă și obositoare. Am plecat din București în jurul orelor 06:00. La podul Calafat-Vidin am ajuns la 11:00, am achitat taxa de 27 lei și am trecut în Bulgaria unde a fost nevoie să cumpărăm vignetă de 8 euro, valabilă o săptămâna. Nu comercializau vignete valabile o zi. Timpul de așteptare la trecerea podului a fost de aproximativ 15 minute.

Bulgaria se traversează repede, în aproximativ o ora am parcurs cei 60 km și am ajuns la vama cu Serbia: Vrska Cuka. Nu am fost nevoiți să așteptăm, vameșii au fost rapizi, au solicitat cărțile de identitate, permisul șoferului și certificatul de înmatriculare al mașinii.

Cei 300 km de drum din Serbia ne-au ocupat 5 ore. Trebuie să precizez că nu sunt adepta opririlor repetate și a cafelelor băute în benzinării. Singurele opriri sunt cele necesare pentru alimentarea cu combustibil care nu durează mai mult de 10 minute. Drumurile sârbilor, la fel ca cele ale bulgarilor, au în marea lor majoritate o singură bandă pe sens, dar sunt libere, destul de bine întreținute și marcate. Le-am străbătut cu plăcere, mai ales că relieful este deluros și oferă priveliști plăcute. Singurul moment notabil din tot acest drum parcurs în Serbia a fost acela în care am observat pe stradă, într-o mică localitate, o femeie complet acoperită cu burka, inclusiv față. Am fost revoltată și surprinsă, cum la fel am fost surprinsă și de multitudinea de minarete care se înaltă către cer în multe dintre localitățile țării.

După intrarea în Muntenegru, care a fost rapidă (au fost solicitate aceleași documente ca și la intrarea în Serbia), ne-am îndreptat cu nerăbdare către Mojkovac acolo unde ne-am întâlnit cu răul Tara, cel mai lung râu din Muntenegru, 140 km. Acesta a tăiat în munte un canion incredibil, al doilea ca mărime din lume după Marele Canion situat în SUA, cu o adâncime maximă de 1300 m, care se întinde pe 80 km. Ajungerea la Polja mi-a rispit toată oboseală acumulată în urmă sutelor de kilometri parcurși pentru că peisajul anunța deja măreția și frumusețea defileului pe care urmă să îl admir.

Am ales să ne cazăm după intrarea în Canionul Tara, dar la începutul acestuia, pentru a porni să explorăm zona dimineață devreme, cu forțe proaspete, pentru a nu rata nimic. Aveam deja rezervare făcută pe Booking la Hotel Ravnjak, aflat lângă Bistrica. M-au încântat scorul bun și așezarea acestuia, pentru că hotelul se află în inima naturii, în pădure, înconjurat de munți și liniște totală. Am ajuns acolo aproape de lăsarea întunericului. Camera a fost curată, raportul preț-calitate fiind unul corect. Hotelul are restaurant și o terasă superbă cu vedere la un râuleţ care curge năvalnic pe sub un mic podeţ și oferă o priveliște minunată. Am încheiat ziua cu o supă specifică zonei, cel puțin așa a menţionat chelnerul, dar care nu m-a încântat foarte tare, și cu o plimbare pe potecile din jurul hotelului, bucurându-mă de aerul curat. Am adormit nerăbdătoare să răsară soarele şi să descopăr secretele unei ţări despre care nu cunoşteam foarte multe detalii.

Poţi afla mai multe informaţii citind continuarea: Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina - călătorie cu maşina, ziua 2